Întâlnire cu pântecul meu

Nu știu de unde să încep. Astăzi am avut prezentă în minte întrebarea aceasta, și nu credc că întâmplător mi-a venit menstruația în această zi, îmi întârziase 2 săptămâni și nu știam de ce, acum știu. Pentru că în prima zi de menstruație, am dureri incredibile, singurul lucru pe care îl fac este să stau în pat.

Astăzi iubitul meu a stat cu mine, eu m-am uitat la Outlander, seria pe care am descoperit-o recent, și el a început să citească din cartea pe care tocmai am terminat-o. La un moment dat, el a adormit, eu am stins laptopul, eram obosită de la ecran, așa că i-am luat mâna lui în mâna mea, și cu ochii închiși, mi-am dat voie să simt durerea, fără să îmi doresc să dispară, fără să îmi doresc să treacă odată ziua asta, pur și simplu am stat eu cu durerea.

Nu știu cât timp a fost asta, cred că a fost puținele momente de prezență intensă în care gândul nu mi-a zburat altundeva, eram cu totul în pântecul meu, în durerea mea.

Tot ce am trăit anul acesta simt că m-a adus în acest punct, și simt că viața curge pentru fiecare dintre noi așa cum avem nevoie!Am folosit timpul acesta de prezență, să mă gândesc la mine, am luat întrebarea în brațe și am tot învârtit-o, oare de ce nu pot admite că menirea femeii este să dea viață! Pentru că este așa! De unde vine rezistența mea de a da viață? Am avut această conversație cu un prieten, și știu că am motive pe care le invoc.

Îmi este frică, pentru că dacă aș avea un copil, și l-aș pierde, ar fi o suferință mult prea mare pentru mine, la care nu aș putea să fac față. Îmi este frică, de timpul pe care nu o să îl am pentru mine, acum când am atâta de mare nevoie de el.Pe urmă m-am gândit că eu în primii ani de facultate, de fiecare dată când aveam procese de medițaii, unde ne vedem la 50 de ani, eu mă vedeam de fiecare datî, undeva prin Africa, ajutâtn pe care care ai nevoie, singură, cu părul gri, cu inima plină de iubire și de grijă, dar nu pentru copii mei și pentru alții, copii ai pământului.

Oare am făcut vreodată o înțelegere cu mine, când am fost mai tânără, că nu o să fac niciodată copii? Oare ce promisiuni mi-am făcut când m-am mi-a mărturisit că a încercat să mă avorteze? Că a fost un avort ilegal, și doar prin minune astăzi mai trăiesc? Oare ce am simțit în pântecul ei, toată durerea de a lua această decizie, deznădejdea, și respingerea mea și am decis să nu rămân însărcinată la rândul meu?

Mi-am adus aminte de la retreatul de feminintate și sexualitate împărtășindu-se că una dintre surori, Cristina, avea și ea dureri foarte mari în timpul menstruație și că a ajuns să nu le mai simtă atunci când s-a conectat cu menstruația ei, așa că am ai stat așa cu o mână pe pântecul meu și cu cealaltă îl țineam pe iubitul meu, cu durerea și căutând răspunsuri.

În final, s-a trezit, m-a întrebat dacă vreau să mâncăm, și i-am spus că da, doar că nu mă simt suficient de bine să îl ajut, și l-am rugat dacă poate să pregătească el pentru amândoi. Eu m-am pregătit să stau în pat până termină el, aveam de gând să îmi pun toate aceste conștientizări în postarea de astăzi.

Ca să am inspirație, am căutat pe youtube womb healing, am dat peste una și mi-am dat seama că nu este doar muzică, este o meditație în sine, și pentru că mă durea în continuare foarte tare, am decis că o să fac asta în schimb.

Au fost atâtea semne care mi-au vorbit la această meditație, în primul rând, în primele două minute ale meditației, când mă uitatm la ea, a apărut exact poza pe care am pus-o la această postare! Și țin minte exact, când am aleas-o, aveam descărcată o altă poză, și ceva din mine m-a spus să mă mai uit, pe urmă am aleas-o pe asta.

Când am văzut poza asta în meditație, am știut că am nevoie să o fac, nu am mai avut nici un dubiu.L-am chemat pe iubitul meu, i-am spus că o să fac meditația, și că durează 40 de minute, nu vroiam să intru în acea stare profundă și să mă întrerupă la mijlocul procesului.

La începutul meditației, am fost invitate să intrăm în pațiul sacru al pântecului, o peșteră cu pereții formați din cristale. O altă coincidență, este că în timpul meditației de a ne conecta cu uterul nostru pe care Amalia Ghiban ne-a ghidat în timpul retreatului de sexualitate și feminitate, peștera pe care am văzut-o eu avea pereții de cristale, nu am putut vedea altceva, și am acceptat că așa îmi vine, acum înțeleg de ce.

Am fost invitată să invoc o forță superioară, și am chemat prezența pe care am simțit-o în peștera mea, o femeie făcută din lumină pură, iubire pură. Pe urmă am invocat și animalele sacre să vină în ajutor, și aici mă cutremuram deja, pentru că la retreat Iulia Barbu a deschis ceremonia de cacao cu această invocare, și am simțit că tot ceea ce am făcut în ultima vreme, a fost pentru mine, pentru ce am nevoie.

Nu m-am gândit până acum la ce semnificație ar putea avea durerile mele menstruale. Nu m-am gândit că în uterul meu am celule care stochează durerea abuzurilor, nu numai cele proprii, dar ale mame, bunicii. În uterul nostru purtăm durerea sarcinilor, a pierderilor de sarcină.

Când a fost menționată situații în care eu sau strămoașele mele nu am fost în control, sclavie, iarăși îmi curgeau șiroaie de lacrimi când m-am gândit că bunica a rămas orfană de la vârsta de 9 ani și a trebuit să devină sclavă la un stăpân care să își intrețină cei doi frați mai mici.

Cred că nu întâmplător, în această perioadă am atras această serie pe care o urmăresc acum, în episoadele de astăzi, personajul principal trece printr-o pierdere de sarcină, în episodul de astăzi, o persoană moare pentru că este condamnată pentru vrăjitorie, toate aceste lucruri le-am auzit în meditație, și au fost mai vii ca oricând în mine.

După retreat, țin minte că la întâlnirea cu Intergation Game la care ne-a chemat Iunia Pasca, am ieșit la o plimbare cu Amalia Ghiban și Horațiu, iar spre final Horațiu ămpărtășea că simte că toate traumele se opresc la el, pentru că el are șansa să vindece.

Menirea femeii? Cea din multele pe care le simt și la care mă gândesc? E să vindece. Să își vindece propriile răni, cele ale strămoșilor, iar în acest mod și rănile Mamei Pământ.

Acum știu de ce am amânat să trec prin programul creat de Iulia Barbu pentru curățarea pântecului. Pentru că nu eram pregătită. Acum simt, mai puternic ca oricând, că este ce vreau să fac și ce am nevoie, și nu pot decât să îi fiu profund recunoscătoare pentru ceea ce îmi aduce în viața mea.

Aveam planificat în spațiul meu mental să fac acest program în noiembrie, pentru că după retreat am început să accesez ajutorul de vindecare prin intermediul practicii cu oul de obisidan unde Iunia Pasca mă călăuzește cu răbdare și iubire.

Și sunt convinsă că nu întâmplător, la tombola pe care am organizat-o la retreat, când am tras primul bilețel cu nume, a fost al meu, pentru că mi-am dorit ca împletitură de la Cristina să ajungă la mine. Și numai după ce m-am întâlnit cu ea, mi-a spus semnificația pe care o are, cu ciclul menstrual.Împletitura am așezat-o pe altarul meu, împreună cu oul de obsidiam, și cu punguța cu plante pentru femei de la retreat, apa de la izvorul Mariei Magdalene și pe o foaie am scris că vreau să îmi curăț pântecul și în special să mă desprind de fostul partener, pe care l-am visat de dimineață.

Nu cred că am cuvinte suficiente să vă spun toată trăirea, și cum acum înțeleg fiecare parte, cum a venit la mine, fiecare persoană cum a ajuns la mine, de ce am simțit să organizez acest retreat de femininate, și nu vreți să știți câte resurse emoționale am accesat să îmi dau voie și să îmi fac curaj să pornesc această experiență de journaling.

Vă mulțumesc din suflet că ați spus DA și sunteți aici cu mine, nu este o întâmplare că este așa, așa e nevoie să fie! Mulțumesc, vă iubesc!