You are currently browsing the category archive for the ‘TED talks’ category.

Acest sfârșit de săptămână am avut teambuilding și întâlnirea de planificare pentru următorul sezon de 5AM Club. Dacă nu ai auzit până acum de club, este o platformă de dezvoltare personală deschisă între orele 05:00 – 07:00 pentru cei care își doresc să își îmbunătățească performanța, să împlementeze obiceiuri productive și să ducă o viață împlinită.

Clubul este în vacanță, o să avem redeschiderea pe 1 septembrie, până atunci aș vrea să împărtășesc câteva din răspunsurile pe care le-am pregătit și împărtășit cu colegii mei de echipă, la întâlnirea noastră 🙂

Moderatori

De ce sunt moderatoare pe 5AM Club?

Atunci când intru în club, îmi încep rutina de dimineață, cu hidratare, inspirația zilnică, scrierea obiectivelor anuale, priritățile zilnice, practica de recunoștință, mic dejun și sport. În acest mod îmi hrănesc cele 4 inteligențe: fizică, mentală, emoțională și spirituală.

În funcție de perioadă, ordinea obiceiurilor variază, dar această rutină mă ajută să îmi încep ziua cu cea mai bună stare posibilă. Iar faptul că am o comunitate de oameni cu aceleași interese mă responsabilizează și motivează să mențin aceste obiceiuri productive.

În foarte multe dimineți m-am simțit cu adevărat împlinită pentru că în sistemul meu de valori se regăsește și dezvoltarea și evoluția, valoare pe care o împărtășesc cu mulți membri pe de 5AM Club, oameni care își doresc s învee ceva nou în fiecare zi, oameni care își doresc să fie mai buni pe zi ce trece.

Faptul că pot contribui la dezvoltarea celor din jurul meu mă face să simt că aduc o contribuție pozitivă și valoroasă în societate. Creștem împreună prin vizionarea resursei inspiraționale pe diferite tematici de pe TED.com, pe baza căreia discutăm și facem schimb de impresii și rezultate din practică în fiecare zi. Valoarea adăugată este schimbul de informație, idei, oportunități și feedback care ne ajută să ințelegem și să integrăm diferite informații mai bine.

Cel mai mult din povestea lui Harap Alb, îmi place jăraticul pe care i-l dă calului, care îl ajută să crească într-un an cât alții în zece, iar acest lucru simt atunci când accesez oportunitățile oferite de această platformă, cresc exponențial, la o viteză incredibilă, mă uit în urmă de la începutul anului la cât de mult am reușit să învăț, să mî dezvolt, să avansez în ceea ce mi-am propus și asta pentru că am avut alături de mine o cuminitate care să mă sprijine să fac aceste lucruri.

5AM

Programele pe care le-am accesat prin intermediul 5AM Club, și anume Wildfit, m-a ajutat să înțeleg care este nutriția potrivită pentru mine pentru un stil de viață sănătos, mi-a dat strategii relevante și pertinente pentru a include cât mai mult din acele alimente care sunt benefice pentru mine și să le înlătur pe cele nocive. Mai mult decât, am descoperit cum pot gestiona foamea și mâncatul emoțional. A fost o experiență valoroasă pentru mine, care merită conversații întregi pe temă.

Iar programul de testare gratuit a apei alcaline, ionizate Kangen m-a ajutat să beau apa de cea mai bună calitate, prin PH său ridicat, prin potențialul de oxidoreducere și de combatere a efectelor negative ale radicalilor liberi și prin filtrarea de toate impuritățile pe care le găsim la apa de la robinet, printre care și foarte mult clor.

Împreună cu schimbările pozitive la nivel de nutriție, am complementat cu cunoștințe și practică zilnică în ceea ce privește hidratarea optimă. Iar acestea sunt doar două exemple, foarte pe scurt, despre programele pe care le-am accesat, de anul trecut și de la care încep să culeg roadele la nivel de vitalitate și energie, stomac ușor, claritate și o stare de bine. Iar efectele o să continue mai departe, zi de zi, pentru că reușesc să îi dau corpului meu ambrozie și nectar 🙂

Sunt în comunitatea 5AM încă din 2012 de când mi-am început cariera, și am început să lucrez cu Dan Luca la 5AM Productivity Coaching. Să încep să lucrez pentru o firmă de coaching la primul job a însemnat să mă dezvolt extraordinar de mult prin toate cunoștințele pe care le-am accesat la nivel de productivitate, să reușesc să dezvolt conținut și experiențe de învățare pe acestă temă și să am cel mai bun mentor posibil. Și aș fi făcut toate aceste lucruri fără să fiu plătită.

Faptul că mi-am început cariera cu această oportunitate m-a pus în poziția în care să am un standard ridicat de profesionalism, cunoștințe și așteptări legate de performanța mea și a celor cu care colaborez. Mai mult decât atât, am încățat cum să lucrez eficient, singură și cu alte persoane, cum să comunic spre a stabili relații productive și cum să ofer și să primesc feedback  constructiv.

A fost dream job și continuă să fie pentru mine acest lucru din moment ce această colaborare continuă și astăzi, de aproape 8 ani de zile. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii valoroși care au intrat în viața mea din acel moment, tot ce am reușit să dezvolt la nivel de carieră și omul care am devenit astăzi.

5AM Club mai reprezintă pentru mine o platformă în care pot împărtășii diferite acțiuni, inițiative din zona societății civile, să sprijin și să încurajez acei oameni care aleg să se implice, să facă o schimbare pozitivă în comunitatea și societatea lor.

Asociațiile care sunt aproape de sufletul meu și pentru care voi fi ambasador în orice moment și context sunt Asociația Pentru Liberate și Egalitate de Gen care sprijină victimele violenței domestice și abuzurilor sexuale și militează pentru egalitatea de gen, Asociația Cu Verdele-n Sus care luptă împotriva tăierilor ilegale și  are în îngrijire păduri plantat copăcel cu copăcel de câțiva ani buni deja, Platforma pentru consum colaborativ și economie circulară pe care am înființat-o și Asociația Liberated care luptă împotriva traficului uman.

Platforma AltFel

5AM mai reprezintă pentru mine o fabrică de îndeplinit visuri, pentru că aici ai ocazia să împărtășești cu oameni valoroși ceea ce îți dorești să realizezi în viață și găsești resursele de care ai nevoie pentru a porni pe această cale. Unul dintre visurile mele este să scriu, iar 5AM Club m-am ajutat să pun cărămidă, după cărămidă, atunci când mi-am luat un angajament față de membri să încep să scriu.

Acum postez câte un articol în fiecare zi pe blogul meu și dezvolt procese de journaling de reflecție și deavoltare personală, iar acest lucru este pentru mine o realizare fenomenală. De asemenea, toate celelalte proiecte pe care le-am deavoltat ca freelancer au putut să crească tocmai pentru că am găsit un incubator, o comunitate care să mă pună în poziția de a găsi resursele și de a dezvolta abilitățile de care am nevoie pentru a le realiza.

Închei cu ultimul motiv, și anume posibilitatea de a influența și de a avea un impact asupra productivității, calității vieților antreprenorilor, managerilor, liber profesioniști, profesori, și a celor implicați în societate civilă. Iar faptul că aceși oameni conduc, colaborează sau educă la rândul lor alte persoane mă ajut să multiplic și să catalizez impactul pe care îl pot avea.

Sunt atât de multe de spus, dar mă rezum la aceste motive. Dacă ai reușit să citești până aici, îți multumesc tare mult pentru atenția ta și îmi doresc să ne cunoaștem. Dacă nu ești deja pe 5AM club, poți cere o invitație la 5amclub.ro și ne vedem pe 1 septembrie, iar dacă ai vrea să îți reactivezi contul, trimite un email la dan@5amclub.ro 🙂

Reactivare 5AM

Bună dimineața dragilor!

Astăzi este 1 martie, începem luna cărților, citirea rapidă și a scriitorilor care ne inspiră cu poveștile lor, așa că o să fie o lună fantastică la 5AMclub.ro!

Astăzi am ales singurul discurs disponibil TED al J. K. Rowling, autorea mea preferată. M-a inspirat foarte mult povestea ei, și ce are ea de spus lumii, motiv pentru care mi-am dorit să împărtășesc cu voi discursul ei de la absolvirea Harvard din 2008.

În acest discurs inspirațional, ea ne povestește de rolul pe care l-au avut eșecul și imaginația în viața ei, vă invit să ascultați ce împărtășește ea cu o generație care are puterea de a aduce o schimbare în jurul lor.

Întrebarea zilei: Dacă ar trebui să țineți un discurs la absolvirea Harvard 2019, ce ați împărtăși cu tinerii care așteaptă sfaturi pentru viața de adult spre care se îndreaptă?

Mărțisorul meu pentru voi este această melodie care definește atât de bine întrebările pe care Rowling le are asupra definiției succesului sau a ce înseamnă o viață bine trăită.

 

Pentru că mi-a plăcut atât de mult acest discurs, mi-am dorit să îl fac disponibil și pentru cei care nu înțeleg engleza, așa că am tradus cuvânt cu cuvânt ce are de spus Rowling.

În această zi minunată în care ne-am strâns pentru a sărbători succesul vostru academic, m-am gândit să vă vorbesc despre beneficiile eșecului. Cum sunteți la un pas depărtare de ceea ce se numește „viața reală”, aș vrea să întăresc importanța crucială a imaginației.

Aceste alegeri pot părea quixotice sau paradoxale, dar vă rog să aveți răbdare cu mine.

Să mă uit înapoi la cea care am fost la 21 de ani la propria mea absolvire este o experiență inconfortabilă pentru persoana de 42 de ani care am devenit între timp.

Acum 20 de ani încercam să mențin un balans precar între ambiția pe care o aveam pentru mine și ceea ce persoanele apropiate așteptau de la mine. Eram convinsă că singurul lucru pe care am vrut să îl fac, dintotdeauna, a fost să scriu romane. Totuși, părinții mei, care ambii proveneau din medii sărace, fără a absolvi studii superioare, au privit imaginația mea hiperactivă ca pe o trăsătură amuzantă care nu ar fi putut niciodată să plătească ratele sau să asigure o pensie la bătrânețe.

Așadar, ei au sperat să urmez cursuri vocaționale, pe când eu îmi doream să studiez Literatura Britanică. S-a ajuns la un compromis care nu a satisfăcut pe nimeni și am ajuns să studiez Limbi Moderne. Nici nu plecaseră bine părinții mei că renunțasem deja la Germană și m-am dus încet pe coridorul Clasicilor.

Nu îmi amintesc să le fi spus părinților mei că studiam Clasicii, ar fi putut la fel de bine să afle doar cu ocazia absolvirii mele. Dintre toate subiectele de pe această planetă, cred că nu ar fi putut să găsească o modalitate atât de ineficientă de a-ți câștiga existența decât aceea de a studia mitologia grecească.

Cu toate acestea, aș vrea să știți că nu îmi învinuiesc părinții pentru punctul lor de vedere. Există o dată de expirare pentru învinuirea părinților pentru direcția în care te-au împins. Momentul în care ești suficient de matur pentru a ține volanul în mâini, atunci responsabilitatea pentru viața ta rămâne la tine.

Mai mult, nu îmi pot critica părinții pentru dorința pe care au avut-o pentru mine dintoteauna, să nu trăiesc în sărăcie, așa cum o făcuseră ei. Ei au fost săraci și săracă am fost și eu și sunt de acord cu ei, că sărăcia nu este o experiență care să înnobileze pe cineva.

Sărăcia implică frică, stres și câteodată depresie, înseamnă mii de umiliri și greutăți. Să te ridici din sărăcie prin propriile eforturi este ceva cu care într-adevăr te poți mândri, pentru că sărăcia este romantică doar în ochii celor care nu au trăit-o.

La vârsta voastră, frica mea cea mai mare nu era sărăcia ci eșecul. În ciuda unei lipse crase de motivație în studiile universitare, petrecând mult prea mult timp în cafenele scriind povești și prea puțin timp la cursuri, reușeam să trec cu bine examenele și acest lucru a rămas o măsură a succesului în viața mea și a colegilor mei.

Chiar dacă sunteți tineri, talentați și bine educați, nu fac greșeala de a presupune că în viața voastră nu ați dat vreodată de greutăți sau dezamăgire. Talentul și inteligența nu a salvat pe nimeni vreodată împotriva capriciilor Sorții, și nu presupun pentru nici un moment că fiecare dintre voi ați trăit o existență împlinită și privilegiată.

Totuși, faptul că absolviți Harvard sugerează că nu sunteți prea familiari cu eșecul. Ați putea fi mânați în egală măsură de frica de eșec pe lângă dorința de a avea succes. Într-adevăr, conceptul vostru de eșec ar putea să nu fie atât de departe de ideea unei persoane de rând asupra succesului, atât de departe ați zburat deja.

În ultimul rând, cu toții trebuie să decidem ce înseamnă pentru fiecare dintre noi eșecul, dar lumea este destul de dornică să îți dea un set de criterii, dacă o lași. Așa că găsesc că e corect să spun că după orice convenție a societății, la 7 ani după absolvire am eșuat la magnitudini epice. O căsătorie scurt trăită tocmai implodase, am rămas fără slujbă, un părinte singur și atât de săracă pe cât se poate în Anglia modernă, cu doar un adăpost deasupra capului. Fricile pe care părinții mei le-au avut pentru mine cât și ale mele s-au împlinit până la urmă, și după orice standard, viața mea era cel mai mare eșec posibil!

Nu o să stau în fața voastră să vă spun că eșecul este ca o briză de vară. Acea perioadă din viața mea este o perioadă neagră, când încă nu aveam nici o idee despre rezoluția de basm pe care aveam să mi-o asum ulterior. Nu știam atunci cât de departe merge tunelul și pentru mult timp, orice luminiță de la capătul tunelului era mai degrabă o speranță decât o realitate.

Așadar, de ce am ales să vorbesc despre beneficiile eșecului? Pur și simplu pentru că eșecul a adus cu sine o dezbarare de inesențial. Am încetat să mă mint că sunt oricine altcineva decât cine sunt de fapt! Am început să îmi direcționez toată energia mea în a termina singurul proiect care conta pentru mine cu adevărat. Dacă aș fi excelat în viață la orice alt lucru, poate nu aș fi găsit niciodată determinarea te a reuși în singura arenă în care credeam că aparțin cu adevărat. Am fost eliberată, pentru că cea mai mare frică a mea se împlinise. Și totuși, eram încă în viață, încă aveam o fiică pe care o adoram, aveam o mașină veche de scris și o idee măreață. Așadar, fundul puțului pentru mine a fost fundația solidă pe care mi-am reconstruit viața.

S-ar putea să nu eșuezi la scara la care am făcut-o eu, dar unele eșecuri în viață sunt inevitabile. Este imposibil să trăiești si să nu eșuezi la ceva, doar dacă trăiești o viață atât de precaută încât ai fi putut la fel de bine să nu fi trăit deloc – caz în care, eșuezi din oficiu.

Eșecul mi-a dat o siguranță interioară pe care nu o obținusem niciodată prin trecerea examinărilor. Eșecul m-a învățat lucruri despre mine pe care nu le-aș fi putut învăța în alt fel. Am descoperit că am o voință puternică, că am mai multă disciplină decât mi-am imaginat că am și am descoperit să am prieteni a căror valoare este cu adevărat deasupra rubinelor.

Realizarea că ai ieșit mai înțelept și mai puternic din greutățile prin care ai trecut vor asigura de atunci încolo abilitatea ta de a supraviețui. Nu te vei cunoaște niciodată cu adevărat sau nu vei știi niciodată puterea legăturilor cu persoanele din viața ta până când ambele nu sunt testate de adversitate. Asemenea conștientizări sunt cu adevărat un dar, ca orice altceva ce este câștigat cu greu în viață, fiind mai importante decât orice calificare pe care am obținut-o vreodată.

Dacă aș avea un Întorcător de Timp, mi-aș spune sinelui meu de 21 de ani că fericirea personală este în a ști că viața nu este bifarea unei liste de achiziții sau realizări. Calificările tale, CV-ul tău, nu sunt viața ta, deși vei întâlni multe persoane de vârsta mea care confundă cele două. Viața este dificilă și complicată, și dincolo de cotrolul oricui, și umilința de a știi acest lucru te va ajuta să supraviețuiești vicisitudinilor vieții.

Veți crede acum că am ales a doua temă a discursului meu, împortanța imaginației, pentru că a jucat un rol esențial în reclădirea vieții mele, dar nu este în totalitate doar așa. Deși o să apăr cu tărie valoarea poveștilor de dinainte de culcare până la ultima mea suflare, am învățat valoarea imaginației într-un sens mult mai larg.

Imaginația nu este doar capacitatea unică a oamenilor de a vedea ceea ce nu este, așadar fiind sursa tuturor invențiilor și a inovației. Este discutabil cea mai transformativă și revelatoare capacitate, este puterea care ne ajută să empatizăm cu oameni cu experiențe de viață pe care nu le-am împărtășit vreodată.

Una dintre cele mai importante experiențe formative din viața mea precede Harry Potter, chiar dacă a ajuns să reprezinte o sursă majoră de inspirație în ceea ce aveam să scriu în cărți. Această revelație a venit sub forma celei mai timpurii slujbe din viața mea. Deși încercam să profit de fiecare prânz să îmi scriu poveștile, îmi puteam plăti chiria la cei 20 de ani pe care îi aveam, lucrând la departamentul de cercetare african la sediul central al Amnesty International din Londra.

Acolo, în micul meu birou citeam scrisori scrise în grabă care fuseseră recuperate din regimurile totalitare de către femei și bărbați care riscau să fie închiși pentru a informa lumea din afară ce se întâmpla cu ei. Am văzut fotografii a celor care au dispărut fără urmă, trimise la Amnesty de familiile și prietenii lor disperați. Am citit declarațiile de tortură ale victimelor și am văzut poze cu rănile lor. Am deschis relatări scrise de mână a sumarelor procese și execuții, a răpirilor și violurilor.

Mulți dintre colegii meu erau foști prizonieri, oameni care au fost dezlocați de casele lor, au fugit spre exil, pentru că avuseseră temeritatea de a vorbi împotriva guvernelor proprii. Printre vizitatorii biroului nostru se numărau și cei care veneau cu informații sau cei care încercau să găsească ce se întâmplase cu cei pe care i-au lăsat în urmă.

Nu o să uit niciodată victima unei torturi, un tânăr, nu mai mare decât mine la acel timp, care se îmbolnăvise mental după tot ceea ce îndurase și suferise în propria țară. Tremura incontrolabil în timp ce vorbea spre cameră despre brutalitatea cu care a fost tratat. Era cu un cap mai mare decât mine dar părea la fel de fragil precum un copil. Am fost însărcinată să îl duc înapoi la stația de metro, și acest om a cărui iață fusese sfărâmată de cruzime, mi-a luat mâna cu o curtoazie rafinată și mi-a urat un viitor fericit.

Și cât am să trăiesc, o să îmi amintesc momentul în care mergeam singură pe  coridor și am auzit cel mai îngrozitpr strigăt de durere pe care l-am auzit vreodată în viața mea. Ușa s-a deschis, și cercetătorl și-a scos capul afară și mi-a spus să fug să aduc o băutură caldă pentru tânărul care era cu ea în birou. Tocmai îi dăduse știrea că, datorită nesupunerii sale față de regim, mama lui fusee prinsă și executată.

La 20 de ani, în fiecare zi a săptămânii mele de lucru mi se amintea cât de norocoasă sunt să trăiesc într-o țară cu un guvern ales în mod democratic, unde reprezentarea legală și procesele publice sunt drepturile tuturor.

În fiecare zi găseam mai multe dovezi ale răului pe care umanitatea îl poate face asupra semenilor săi, pentru a obține sau menține putere. Începusem să am coșmaruri, în legătură cu lucrurile pe care le vedeam, auzeam sau citeam.

Și totuși, am învățat și despre bunătatea umană la Amnesty International, o bunătate cum nu mai întâlnisem până atunci.

Amnesty mobilizează oamenii care nu au fost niciodată torturați sau închiși în închisori pentru credințele lor să acționeze pentru a-i ajuta pe cei care au trecut prin acele orori. Puterea empatiei umane, care conduce spre acțiune colectivă, salvează vieți și eliberează prizonieri. Oameni de rând, a căror bunăstare personală și securitate este asigurată, se alătură în numere incredibile pentru a salva oameni pe care nu îi cunosc și pe care nu îi vor întâlni niciodată. Contribuția mea minoră în tot acest proces a fost una dinre cele mai umile și inspiraționale experiențe ale vieții mele.

Spre deosebire de orice creatură de pe această planetă, oamenii pot învăța și înțelege, fără să fi trăit un anumit lucru. Ei se pot gândi în experiențelor altor oameni, fără a fi cu adevărat acolo.

Bineînțeles, aceasta este o putere, ca brandul meu de magie fictivă, care este neutru din punct de vedere moral. Cineva ar putea să folosească această abilitate pentru a manipula și controla sau la fel de bine o pot folosi să îi înțeleagă pe cei din jur și să empatizeze.

Și mulți preferă să nu își exercite deloc imaginația. Alg să rămână confortabili în limitele existenței lor, nefiind niciodată tulburați de gândul de a se fi născut în alte condiții și circumstanțe. Ei pot refuza să audă strigăte sau să se uite în cuști groaznice, își pot închide mințile și inimile oricăror suferințe care nu îi ating personal, ei refuză să știe.

Aș putea fi tentată să îi invidiez pe acești oameni pentru că pot trăi așa, doar că eu nu cred că ei au mai puține coșmaruri ca mine. Alegând o viață în spații și minți înguste conduce la un fel de agorafobie mentală care vine cu propriile terori. Cred că cei care sunt lipsiți de imaginație prin alegere proprie văd mai mulți monștri decât văd eu. Și de cele mai multe ori, sunt mai speriați decât mine.

Mai mult, cei care aleg să nu empatizeze cu ceilalți ajută monștrii adevărați. Pentru că, chiar dacă nu au făcut un lucru rău în viața lor, contribuim la acel rău prin propria apatie și indiferență.

Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat la sfârșitul coridorului Clasicilor pe care m-am aventurat la vârsta de 18 ani, în căutarea a ceva ce nu puteam defini atunci, a fost scris de Plutarh: „Ceea ce obținem în interior va schimba realitatea noastră externă.”

O afirmație uimitoare care totuși este dovedită de mii de ori în fiecare zi a vieții noastre. Exprimă, în parte, conexiunea de netăgăduit cu lumea externă, cu faptul că atingem viețile altor oameni doar prin faptul că existăm.

Dar cât de mult sunteți voi, absolvenți ai Harvard 2008, în măsură să atingeți viețile altor oameni? Inteligența ta, capacitatea ta de a munci din greu, educația pe care ai câștigat-o și primit-o îți dau un statut unic dar și responsabilitate unică. Chiar și naționalitatea voastră vă diferențiază. Marea voastră majoritate aparțin ultimei superputeri a lumii. Cum veți vota, cum veți trăi, cum veți protesta, presiunea pe care o veți pune asupra guvernului vostru, toate acestea au un impact care reverberează mai departe de granițele voastre. Acesta este privilegiul vostru cât și povara voastră.

Dacă alegeți să vă folosiți de statutul și influența voastră pentru a fi vocea celor care nu au voce, dacă alegeți să vă identificați nu numai cu cei puternici, dar și cu cei lipsiți de putere, dacă păstrați abilitatea de avă imagina în viețile celor care nu au avantajele voastre, atunci viețile voastre vor fi sărbători atâtde familiile care sunt mândre de voi dar și mii și milioane de oameni a căror realitate ați ajutat să se schimbe. Nu avem nevoie de magie pentru a schimba lumea, purtăm în noi înșine toată puterea de care avem nevoie: avem puterea de a ne imagina un viitor mai bun!

Am o ultimă speranță pentru voi, o speranță pe care o aveam și la 21 de ani. Prietenii lângă care am stat în ziua absolvirii au devenit prieteni pe viață. Sunt nașii copiilor mei, oameni la care am putut să merg să cer ajutor, oameni care au fost suficient de buni încât să nu mă dea în judecată pentru că le-am folosit numele pentru personajele negative din cărțile mele. La absolvirea noastră am fost legați de o afecțiune enormă, prin experiența noastră comună a unui timp care nu mai poate veni înapoi niciodată, și bineînțeles, știind că că deținem anumite fotografii care ar putea fi foarte valoroase, dacă vreunul dintre noi s-ar decide să candideze ca Prim Ministru.

Așadar, astăzi, nu vă doresc ceva mai bun decât prietenii asemănătoare. Și mâine, chiar dacă nu vă mai amintiți un singur cuvânt din tot ce am spus, amintiți-vă de ceea ce a spus Seneca, încă unul dintre acei romani pe care i-am întâlnit atunci când am fugit pe coridorul Clasicilor, în retragere de la ierarhiile profesionale, în căutarea înțelepciunii antice: Așa cum este o poveste, așa este și viața: nu contează cât de lungă este, ci cât de bună este viața contează cu adevărat.

Vă doresc tuturor vieți foarte bune! Mulțumesc foarte mult!

J. K. Rowling, discurs absolvire Harvard 2008